Despre fonduri europene auzim în fiecare zi, dar puţini ştim exact în ce constă un proiect pentru finanţare nerambursabilă. Din păcate mass-media, guvernul şi unele firme de consultanţă de pe piaţă au creat impresia că fondurile se dau pentru orice, sunt uşor de luat şi sunt pentru oricine. Adevărul este total altul, fondurile se obţin greu, documentaţiile şi condiţiile sunt complexe, iar solicitantul trebuie să deţină resurse financiare.
Numărul mare de solicitanţi care nu au primit finanţare până acum are ca şi cauze, lipsa de pregătire în domeniul proiectelor a firmelor de consultanţă, comunicarea deficitară din partea solicintanţilor atunci când vine vorba să ofere informaţii pentru realizarea proiectului şi nu în ultimul rând, lipsa de experienţă a evaluatorilor, care fiind la început învaţă şi ei o dată cu piaţă şi nu îşi pot asuma răspunderea aprobării unor proiecte slab realizate şi fundamentate.
Pentru a avea şanse reale în vederea obţinerii unei finanţări, considerăm următorii paşi ca fiind esenţiali
1. identificarea corectă a programului de finanţare în care se poate incadra ideea de proiect
2. îndeplinirea condiţiilor aferente programului identificat
3. stabilirea cu solicitantul a obiectivului proiectului, structurii şi valorii achiziţiilor ce se vor realiza prin proiect
4. conturarea bugetului şi stabilirea surselor de finanţare (ajutor nerambursabil, credit bancar, contribuţie proprie)
5. analiza financiară prin care se va putea vedea dacă proiectul necesită finanţare nerambursabilă (calcul RIR, cost beneficiu, sustenabilitate)
6. realizarea previziunilor de venituri, cheltuieli, bilanţ, cont de profit şi pierderi şi cash -flow
7. vizite la solicitant în vederea culegerii de informaţii pentru realizarea planului de afaceri
8. discuţii cu solicitantul asupra structurii şi componentelor proiectului
9. verificarea dosarului de finaţare, semnarea şi ştampilarea tuturor documentelor şi depunerea în termen.
Realizarea corectă a acestor paşi poate creşte şansele de reuşită ale unui proiect.