Aud din ce în ce mai des despre firme care au probleme din cauza lipsei de lichidităţi. Unele se gândesc chiar şi la faliment, altele caută să se împrumute pentru a putea trece peste perioada critică, fac disponibilizări şi îşi renegociază contractele cu furnizorii. Dar oare cei din conducerea lor caută cauzele acestei situaţii? Menţionez că mă refer doar la firmele româneşti.

Privind în jurul meu, discutând cu diverşi intreprinzători români, cu toţii sunt speriaţi de posibilitate de a rămâne fără lichidităţi. Şi atunci mă întreb care sunt cauzele? Cu toţii ştim că băncile sunt principalul vinovat, că cererea este în scăderea, dar să nu neglijăm lipsa unui management al riscului şi a unei planificări riguroase a veniturilor şi cheltuielilor.

Întreprinzătorii români s-au obişnuit în ultimii ani cu creşteri semnificative de la an la an, cu o avalanşă de posibilităţi de creditare şi au crezut că lucrurile vor merge în continuare la fel. Greşit. Aici apare fenomenul pe care îl simt zilnic, noi românii nu vrem să gândim pe termen mediu şi lung, nu ştim să planificăm şi să organizăm profesionist, preferăm să ne bazăm pe intuiţie şi pe “am să văd cum voi face la momentul potrivit”.

Dintr-o dată suntem puşi în situaţia de a face lucruri la care nu ne-am fi gândit în urmă cu câţiva ani şi în jurul nostru încep să apară dezbateri cu care nu prea suntem obişnuiţi. Măsurăm productivitatea angajaţilor, căutăm activităţile şi afacerile care aduc valoare, urmărim cu stricteţe cheltuielile, negociem cu atenţie contractele şi planificăm riguros acţiunile viitoare. Hmm….interesant, dar oare de ce a trebuit să vină criza peste noi pentru a începe să facem lucrurile astea?

În facultate când unii profesorii se chinuiau să ne explice fundamentele managementului şi să pună accentul pe planificare şi organizare, mulţi colegi considerau aceste lucruri “bullshit-uri”. Mereu auzeam în jurul meu opinii “de ce nu mă invaţă ceva concret, ce ştiu eu să fac, ce rost îşi au toate astea, oricum va trebui să mă angajez într-o firmă, să o iau de jos şi să învăţ de la ei, sau părinţii mei nu pierd timp cu aşa ceva în afacerea lor şi le merge foarte bine”. Cu toţii aveau dreptate la momentul respectiv, nu vreau să îi contrazic, dar mă întreb oare câţi dintre ei în momentele actuale îşi dau seama că poate toate acele “bullshit-uri” ar trebui luate în considerare şi studiate printr-o aplicare practică. Sper măcar 6 din 49.

Nu voi uita afirmaţia unui profesor “Sper ca veţi încerca să puneţi în aplicare aceste lucruri şi să schimbaţi mentalitatea, acolo unde veţi lucra, pentru a putea transforma managementul românesc într-unul profesionist. Dar îmi este frică că cei mai mulţi veţi fi influenţaţi de viitori şefi şi veţi face lucrurile la fel.” Oare are dreptate? Ne putem uita în jurul nostru, la criza care ne pândeşte la fiecare colţ şi cred că putem găsi nişte răspunsuri.

Dar căutând partea plină a paharului, sper ca în contextul actual, măcar unii să acorde o mai mare atenţie planificării şi organizării profesioniste, să studieze modele şi să caute aplicabilitatea lor pentru activităţile proprii.

Şi cu siguranţă, vrem nu vrem, timpul ne va demonstra cine vor fi câştigătorii acestei “crize negre”….

Marius A.